“Ticket to ride” este un joc interesant, amuzant, ce poate fi jucat de întreaga familie. Scopul jocului este de a construi cât de multe trasee feroviare în cel mai scurt timp. În cutia jocului poţi descoperi o hartă, nişte cartonaşe colorate pe care sunt desenate vagoane de diferite culori sau locomotive, cartonaşe pe care sunt tipărite traseele pe care eşti invitat să le „creezi”, mici vagonaşe care se plasează pe tabla de joc, pioni de marcaj – pe care îi muţi atunci când ai acumulat puncte – şi, desigur, regulamentul jocului. Read the rest of this entry »

Unii îşi doresc să devină avocaţi, alţii aleg o ramură a Medicinei iar alţii probabil doresc să studieze arhitectura. Toate acestea, în timp ce unii aleg să facă ceva mai aparte decât toată lumea. Acei oameni care aleg să o ia spre dreapta când toţi merg spre stânga. Acei oameni care ştiu că vor altceva şi cu toate că-i cale lungă de bătut până acolo, aleg totuşi să îşi petreacă viaţa încercând şi dând tot ce au mai bun fără o certitudine că vor ajunge în vârf…
Dar de la a vrea până la a face, mai sunt câteva obstacole de depăşit, care sunt considerate imposibile de majoritatea populaţiei globului. Tocmai de aceea legendele nu se nasc în fiecare zi. Aici intervine selecţia naturală, făcând diferenţa când situaţia devine serioasă. E nevoie de o personalitate puternică să stai cu capul sus în timp ce toţi se retrag luându-şi tălpăşiţa, lăsându-te singur în faţa necunoscutului înceţoşat. Acelea sunt momentele în care se nasc campionii din sport în care îşi pune speranţa câte o naţiune întreagă… Read the rest of this entry »

Sunt speriată. Aerul îngrozitor de rece îmi pătrunde prin toate golurile sufletului rămase din lupta cu plantele mutante. Soarele orbitor încearcă parcă să aline suferinţa. Imaginea dezarmantă a oraşului mă înspăimntă, iar cerul sfâşiat în mii de fâşii aurii lasă trecere doar razelor ce au o destinaţie bine stabilită, una dintre ele mângâindu-mi uşor obrazul crăpat. Încet, vine ceaţa şi pune stăpânire peste întregul Pământ; doar eu, ultimul om de pe Pămant, ultimul suflu, ultima inimă încă funcţională rămăsesem neschimbată. Read the rest of this entry »

Omul pe nume Logain se aşeză, oftând, pe o piatră acoperită de muşchi aproape uscat, pe alocuri verde palid asemenea feţei lipsite de ochi a unui Făr’-de-Viaţă. Studie cu atenţie locul în care se afla, părul lung şi negru ca tăciunele fluturându-i în adierea răcoroasă. Aerul umed al Ţinutului Tashan în sufoca încet, dându-i de veste că toamna înecăcioasă era încă în toi. Stărui inexpresiv fortăreaţa pe jumătate înghiţită de ţărâna a clanului Daltan, blestemată să sfârşească atât de brusc. Simţea Flacăra mocnind înăuntrul său, înghiţindu-l complet în îmbrăţişarea sa fierbinte. Cu mâna stângă îşi scutură surtucul de praf, încercând să-şi abată gândurile de la ispititorul Izvor, fără a reuşi, însă. Nimeni nu putea, aşa îi spuseseră acei oameni. Astfel, cum ar fi dacă un amărât de amuşinar, care se întâmpla să fie şi hoţ, să-i dea de capăt?! Read the rest of this entry »

Menţionată deja în Historia Regum Britannie a lui Geoffroz de Monmouth, care datează din 1136, construcţia de la Stonehenge a fost atribuită de-a lungul secolelor celţilor care ar fi ridicat complexul megalitic pentru a celebra ritualuri druidice. Marele cerc de pietre al presupusului monument închinat Soarelui, a fost ridicat în mileniul II î.Hr. la Stonehenge , Marea Britanie. Construcţia complexului de la Stonehenge este o veritabilă enigmă, mai mare chiar şi decât cea privind destinaţia pe care a avut-o monumentul la vremea lui. Primele întrebări apar când se examinează natura pietrelor distincte care îl compun şi care provin, toate, din locuri diferite. Concordanţa cu planul original al raporturilor ulterioare la construcţia monumentului de-a lungul timpului ne face să credem că arhitectul care a conceput planul complexului trebuie să fi fost cineva foarte avansat pentru epoca sa. Pictorul britanic John Constabe a adus în pictură viziunea sa romantică despre Stonehenge.

Bogadn Gîrbo

Clasa aV-a B

Spectacolul de balet intitulat “Lacul lebedelor” s-a desfăşurat la Casa de cultură a studenţilor din Cluj –Napoca, pe data de 22.10.2012.  La intararea în Casa de cultură era multă lume care aştepta cu nerăbdare începerea spectacolului. Spre uimirea noastră, erau foarte mulţi copii, în special fete, care aşteptau spectacolul oferit de iscusiţii balerini care făceau parte din  “Stars Kiev”, din Ucraina. Înainte de începerea spectacolului, copiii aplaudau în speranţa că va începe mai repede.  Cortina se ridică, iar publicul este în extaz. Balerinele în rochii verzi, făcute cu multă măiestrie, au început să danseze. ”Prinţul” era îmbrăcat într-un costum de un alb imaculat, ceea ce îl făcea să strălucească în lumina reflectoarelor. Mişcările graţioase au fascinat publicul  încă din primul act. Lebăda albă a impresionat  peste măsură privitorii cu mişcările graţioase şi ţinuta incredibil de sclipitoare. Read the rest of this entry »

Luni , 2 Decembrie : Iulia e unicul şi singurul plan  care eşuează în repetate rânduri. Nici eu nu mai ţin minte de ce doream să fac asta ( în afara faptului incontestabil că sunt de o maleficitate pură şi rară ) . De fiecare dată când mă gândesc la afişul imens de pe colivia cintezelor,  zâmbesc atât de tare, încât mă asemăn cu o mămăruţă galbenă care o vede pe Ele ruinată ( iată un lucru pe care pur şi simplu îl ador !) . Ce mai rămâne de făcut este să o aştept pe Iulia până când se întoarce de la şcoală – acolo un scârţâit puternic îmi face picioarele de gelatină dacă încerc să îi citesc gândurile . Între timp, exploram casa. Trebuie să recunosc, nu credeam că oamenii locuiesc în clădiri atât de PERICULOASE! Inspectând riguros bucătăria , am alunecat pe o farfurie şi am nimerit în chiuvetă. Era cât pe ce să cad pe toboganul acvatic şi vă spun din experienţă, nu e tocmai o plimbare plăcută . Abătută de la întâmplarea aceea, decisesem să mă usuc pe soba de la poştă. Am adormit acolo, uitând de planul meu… din nou ! Read the rest of this entry »