Archive for the ‘Numarul 10 (1/2014-2015)’ Category

Sânziana şi Pepelea la Cluj

Într-o după- amiază liniştită de duminică, părinţii mei m-au anunţat că săptămâna următoare, vom merge la Teatrul Naţional din Cluj, pentru a viziona specatcolul „Sânziana şi Pepelea” în regia lui Alexandru Dabija. Curios din fire, i-am cerut mamei detalii despre această piesă. Ea mi-a spus că a fost scrisă de către poetul Vasile Alecsandri. În următoarele minute mă aflam în faţa bibliotecii, trecând cu privirea peste fiecare carte. Până la urmă, am găsit volumul şi m-am cufundat în paginile lui uşor îngălbenite de vreme. Lectura a fost interesantă şi amuzantă, stârnindu-mi dorinţa de a vedea cât mai repede piesa. Read the rest of this entry »

Lumea lui Tolkien

După cum se știe, John Ronald Reuel Tolkien (J.R.R.Tolkien) a scris mai multe cărți, dintre care cele mai cunoscute sunt cele din seria „Stăpânul Inelelor” (trilogia „Stăpânul Inelelor”; „Hobbitul”;  „Sillmarillon”; „Povești neterminate”; „Copiii lui Hùrin”). J.R.R.Tolkien a fost un scriitor priceput, el a creat o întreagă lume nouă, cu o istorie proprie, o faună și o floră proprii (descrise amănunțit), limbile vorbite de diferitele seminții (elfeasca; limba gnomilor; limba oamenilor din Harad; limba orcilor; etc.) și chiar și o religie proprie, bazată pe cea catolică și cea străveche grecească.

Read the rest of this entry »

”Dacă nu eram profesoară de chimie, cred că deveneam medic.” Interviu cu doamna profesoară Mihaela Hădărean

Reporter: Doamna profesoară, ne-ați putea împărtăși câteva date personale, cum ar fi: data nașterii (ca elevii să știe când să vă felicite), școala și liceul pe care l-ați terminat (ca să-l putem urma și noi, bineînțeles) și alte detalii care ni s-ar părea interesante?

VIP: M-am născut pe malul Mureşului, în oraşul Luduş , într-o frumoasă zi de iarnă -4.02.1966.  Am absolvit școala generală şi liceul  (profil matematică-fizică ) în oraşul natal. Am fost un copil timid, cuminte şi ascultător.

Rep.: Când v-ați dat seama că vreți să fiți profesoară și de ce ați ales tocmai chimia? Read the rest of this entry »

Fotografia

S-a întrebat cineva vreodată cum este posibil să realizăm o fotografie? Ei bine, eu am făcut-o și astfel am descoperit că, pentru a putea face o fotografie bună, a fost nevoie de multe încercări. Pentru început trebuie să înțelegem ce este fotografia. Termenul “fotografie” provine din limba greacă și este format din doi termeni, „photos” care înseamnă lumină și „graphein” care înseamnă a desena. Din acești doi termeni cercetătorii au dat fotografiei o semnificație: fotografia este tehnica prin care poți crea imagini sub acțiunea luminii.

Read the rest of this entry »

Hanuka

Cuvântul în sine înseamnă rededicare, inaugurare și apare în limba română ca Hanuka, Hanukah, Hanukkah, Chanuka sau Chanukah.Hanuka este Sărbătorea Inaugurării, şi sărbătoreşte rededicarea Templului din Ierusalim în urma victoriei revoltei conduse de fraţii Macabei contra monarhiei Siriei, care dorea distrugerea religiei evreiești. Hanuka mai poartă numele de Sărbătoarea luminii fiindcă reprezintă momentul în care lumina a învins întunericul, iar dreptatea a învins nedreptatea.

Read the rest of this entry »

O tabără… neașteptată

Trenul pornește… Râsete, povești despre aventurile petrecute în timpul școlii, toate aceste lucruri se întâmplă în drum spre tabăra Muncelul spre care Anduța și cu mine ne îndreptăm pline de emoție… Dar, mai întâi, să vă spun cum a început totul… Read the rest of this entry »